Sari la conținut
Sună-mă
10 tehnici · Elekta Versa HD

Servicii de radioterapie în Iași

Radioterapia modernă nu este un singur tratament, ci o familie de tehnici. Mai jos sunt cele 10 tehnici pe care le practic la Clinica MedEuropa Iași, de la radioterapia externă curativă și paliativă până la radiochirurgie stereotaxică, SBRT, DIBH și iradiere corporală totală. Fiecare pagină explică pentru cine este potrivită tehnica, cum decurge o ședință și la ce efecte te poți aștepta.

Dacă vrei să pornești de la diagnostic, nu de la tehnică, vezi afecțiunile tratate cu radioterapie.

Tehnici practicate

Alege tehnica despre care vrei să afli mai mult.

Vezi afecțiunile tratate →
RX.01

Radioterapie externă curativă

Tratament cu intenție de vindecare, planificat individual în funcție de localizare, stadiu și tip histologic, conform protocoalelor internaționale.

RX.02

Radioterapie externă paliativă

Tratament cu scop de ameliorare a simptomelor: reducerea durerii, controlul local al tumorii, decompresia structurilor vitale. Ședințe puține, efect rapid.

Acceleratorul liniar Elekta Versa HD cu masca de imobilizare pentru radioterapie IMRT/VMAT, Clinica MedEuropa Iași
RX.03
360°arc continuu

IMRT / VMAT

Tehnici moderne de iradiere cu intensitate modulată. VMAT este forma avansată: aparatul se rotește în arc de 360° în jurul pacientului, adaptând continuu fasciculul. Doze mari la tumoră, protecție maximă a organelor sănătoase.

RX.04
1ședință

SRS · Radiochirurgia stereotaxică

Radiochirurgia stereotaxică (stereotactic radiosurgery): tratament non-invaziv efectuat într-o singură ședință, cu doză mare și precizie milimetrică. Folosit cel mai frecvent pentru tumori cerebrale sau vertebrale.

RX.05
3–5ședințe

SRT / SBRT · Radioterapia stereotaxică

Radioterapia stereotaxică (SRT / SBRT): tratament fracționat, de obicei 3–5 ședințe (maxim 10), cu doze mari per ședință și precizie milimetrică. SBRT denumește specific localizările extracraniene.

RX.06
−63%doză cardiacă

DIBH · Tehnica retenției inspiratorii profunde

Tehnica retenției inspiratorii profunde. Pacienta inspiră profund și reține respirația ~20 de secunde în timpul iradierii, iar inima se depărtează de câmpul de tratament. Reduce doza cardiacă cu până la 63%.

RX.07
4Dpe mișcare

4D-CT

Metodă avansată de simulare și planificare care ține cont de mișcarea tumorii în timpul respirației. Importantă pentru tumorile care se deplasează cu respirația: plămân, ficat, pancreas, tratamente stereotactice.

RX.08

IGRT · Radioterapie ghidată imagistic

Radioterapie ghidată imagistic (image guided radiation therapy). Verificare imagistică 3D (CBCT) înaintea fiecărei ședințe, pentru confirmarea poziției exacte a tumorii. Complementară tuturor tehnicilor.

RX.09

Radioterapia externă cu electroni

Tratament cu radiații folosit mai ales pentru tumori sau leziuni aflate aproape de suprafața corpului (piele, cicatrici tumorale, ganglioni superficiali). În loc de raze X clasice se folosesc fascicule de electroni.

Acceleratorul liniar Elekta Versa HD în sala de tratament, Clinica MedEuropa Iași
RX.10

Iradiere corporală totală (TBI)

Iradierea corporală totală (Total Body Irradiation): tehnică specială în care întregul corp este iradiat controlat, de obicei înainte de transplantul de măduvă osoasă / celule stem hematopoietice.

Cum alegem tehnica

Tehnica se alege pentru caz, nu invers.

01

Diagnosticul și stadiul

Tipul histologic, localizarea și stadiul bolii stabilesc dacă tratamentul are intenție curativă sau paliativă și ce doză este necesară.

02

Anatomia și organele din jur

Când tumora este lipită de un organ sensibil, intensitatea modulată (IMRT/VMAT) și ghidarea imagistică devin argumentul decisiv.

03

Mișcarea și precizia cerută

Leziunile care se deplasează cu respirația cer simulare 4D-CT; dozele mari, concentrate, cer imobilizare stereotaxică și verificare CBCT.

04

Contextul tău personal

Tratamentele anterioare, bolile asociate, distanța până la clinică și programul zilnic contează în alegerea schemei de fracționare.

Recomandarea finală se ia în comisia multidisciplinară, împreună cu medicul oncolog curant și, după caz, cu chirurgul. La consult îți explic de ce o tehnică ți se potrivește și ce alternative există, printre cele 7 grupe de afecțiuni pe care le tratăm.

Programare & contact

Stabilim un consult, la momentul potrivit.

Telefon · WhatsApp
Program
Luni – Vineri08:00 – 18:00
Adresă
Strada Păcurari 95A, cabinet 5, 700515 Iași